Tot cu această ocazie, Gabriela Stoian a fost prezentată în funcţia de director stratregic business development
Grup Media TVsat a lansat oficial miercuri, 8 iunie, primul DVB-T2 privat din România, în cadrul unui eveniment la care au participat reprezentanţi ai Ministerului Comunicaţiilor și Societăţii Informaţionale, ANCOM, Societății Naţionale de Radiocomunicaţii „Radiocom”, oficialități locale, dar și reprezentanţi ai mai multor televiziuni locale şi naţionale. Președintele ANCOM, Cătălin Marinescu și Adrian Neagu, preşedintele Grup Media TVSat au apăsat împreună pe telecomanda care a pornit receptorul ce primea un semnal transmis prin antenă de pe dealul Istrița. Programul a inclus şi o filmare în direct din sala hotelului Pietroasa din Buzău unde participanții la lansare au asistat la eveniment. “ Întotdeauna noi ne-am orientat către clienții noștri, am încercat să ne modernizăm, să facem totul pentru cei din jurul nostru. Pentru buzoieni și pentru România, acest eveniment înseamnă extrem de mult. Din toamnă, cu acest multiplex regional, buzoienii vor reuși să prindă 16 posturi de televiziune cu un receptor digital și cu o antenă'', a declarat Adrian Neagu, președinte GRUP MEDIA TVSAT.
Prin intermediul primului DVB-T2 privat din România Grup Media Tvsat va putea distribui servicii de televiziune digitală terestră în tot judeţul Buzău. Astfel, din toamnă vor putea fi recepționate cel puţin 16 programe TV româneşti, doar cu un receptor digital și o antenă TV. Semnalul de televiziune digitală terestră va fi emis în întreg judeţul Buzău de pe dealul Istriţa. Lansarea primul DVB-T2 privat din România are loc după aproape un an de când Grup Media TvSat şi-a adjudecat unul dintre cele cinci multiplexuri regionale de televiziune digitală terestră.
,,Pentru un om de rând înseamnă o nouă posibilitate de a recepționa programe de televiziune, o nouă posibilitate față de cablu și față de satelit și o oportunitate pentru mai mulți oameni să recepționeze programele locale. Asta pentru că noi vorbim despre un multiplex regional care acoperă județul Buzău, dar mai mult decât județul Buzău și o parte din județele limitrofe. Există oportunitatea pentru furnizorii de conținut local, pentru televiziunile locale să intre pe acest multiplex și să ajungă în mai multe case din zona respectivă” a explicat Cătălin Marinescu, președintele Autorității Naționale de Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).
Trecerea la televiziunea digitală terestră trebuie finalizată, la nivelul întregii ţări, pe 31 decembrie 2016, atunci când ţinta de acoperire va depăşi 90 la sută din teritorul naţional.
Prezent la lansare, Mihai Ursoi, directorul general SES, a spus că susține digitalizarea: "Platformele vor avea probleme de a acoperi 100% teritoriul țării, unde satelitul vine ca un complement pentru acoperire. În Cehia și Slovacia digitalizarea terestră și prin satelit a pornit în paralel și s-a ajuns la 100% acoperire".
În cadrul evenimentului, Adrian Neagu a anunțat că Gabriela Stoian a fost numită director strategic business development în cadrul Grup Media TVSat şi se va ocupa de dezvoltarea strategică a grupului media, pe toate direcţiile de business, atât în Buzău, cât şi în București. Gabriela Stoian îşi va desfăşura activitatea de la noul birou din București al Grupului Media TVSat, situat în apropierea sediului CNA. Gabriela Stoian vine de la Discovery Networks, unde a fost responsabilă pentru distribuţia la nivel naţional a tuturor canelelor din portofoliul Discovery şi Eurosport.
Lansarea oficială a primului DVB-T2 privat din România a fost transmisă în direct la postul regional de televiziune TVSE, la ora 13.00. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Asociaţiei de Comunicaţii Electronice şi susţinut de compania de comunicații prin satelit SESAstra.
Grup Media TVSat reuneşte postul de televiziune regional TVSudEst, postul local TVSat, agenţia naţională de presă NEWSS, publicaţia Scurt pe 2, staţia FM regională Radio Boom, portalul de ştiri video www.tvsudest.ro şi o reţea modernă de cinematografe în mai multe judeţe.